Învaţă să iubeşti şi să te iubeşti

   Învaţă să iubeşti oamenii, să le iubeşti fricile şi dezamăgirile, să le iubeşti trecutul, să îi iubeşti când sunt complicaţi şi iubind să înveţi să îi înţelegi, să îi iubeşti când sunt fericiţi, să le iubeşti zâmbetul, să îi iubeşti când se simt singuri, când îţi afişează un zâmbet rapid pe stradă, să îi iubeşti când te dezamăgesc pentru că, cu toţii facem greşeli, cu toţii rănim fără să vrem, fară să ştim.

   Învaţă să iubeşti oamenii care nu mai fac de mult parte din viaţa ta, să îi iubeşti pentru amintirile pe care ţi le-au lăsat, pentru lecţiile pe care le-ai învăţat, pentru fericirea pe care ţi-au oferit-o, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, să îi iubeşti când uneori îţi mai străbat mintea păşind plăpând prin universul sufletului tău, să îi iubeşti când îţi lipsesc, sau când tu le lipseşti lor, să le iubeşti complexitatea, să le iubeşti sufletul gol.

   Eu iubesc oamenii simplii, care ştiu să ofere fericire chiar şi atunci când ei nu o primesc, oamenii calzi, care nu tratează la fel cum au fost trataţi, oamenii care deseori iartă mult prea uşor, care nu sunt capabili să urască, care şi-au păstrat sufletul pur indiferent de experienţele trecute, oamenii dornici să mă cunoască dincolo de aparenţe.

   Iubesc să descopăr în oameni acea bunătate şi sensibilitate pe care nu o arată, să descopăr că oamenii frumoşi încă există şi că în ciuda amintirilor dureroase pe care le poartă cu ei zi de zi, nu au uitat să zâmbească, să aprecieze, să iubească. 

   Iubesc oamenii care nu se victimizează, care ştiu să se bucure de fiecare gest mărunt, de fiecare răsărit de soare,oamenii care se bucură de fericirea altora, oamenii care nu judecă atât de uşor.

Învaţă să te iubeşti pe tine, atunci când nimeni nu e capabil să o facă, atunci când primeşti doar reproşuri. Nu fii dezamăgit atunci când cei din jurul tău nu sunt capabili să vadă în tine acea frumuseţe interioară incomparabilă, deoarece aceia nu te-au cunoscut cu adevărat, nu şi-au dorit nici măcar pentru un moment să cunoască lucrurile pe care le-ai trăit sau simţit, lucrurile care te-au influenţat în alegerile făcute.

   Învaţă să te iubeşti pe tine pentru că tu eşti cea mai valoroasă comoară pe care o vei putea avea vreodată, învaţă să te iubeşti atunci când durerea care se instalează în interiorul sufletului tau, stingându-ţi încet, încet fiecare rază de soare te îndeamnă la fapte necugetate, când toată lumea se întoarce împotriva ta, când oferi tot ceea ce ai mai bun şi tot ce primeşti în schimb sunt doar cuvinte toxice, aruncate în grabă, deoarece atunci când iubeşti trebuie să o faci pentru că asta îţi doreşti tu şi nu pentru a-i mulţumi pe alţii, pentru că în inima ta curată nu trebuie să existe loc de rivalităţi, intrigi, bârfe sau instincte de răzbunare.

   Învaţă să iubeşti şi să te iubeşti.

Ce este fericirea?

    Ne trăim viaţa controlaţi de presupuneri şi orgolii. Ne ascundem suferinţele sub măşti şi mimăm fericirea pentru a nu părea vulnerabili în faţa celorlalţi. Ne creăm o imagine de stânci puternice,rigide care nu pot fi dărâmate doar pentru a nu da satisfacţie celor care ne-au rănit. Dar ceea ce nu ne dăm seama este că această mască nu ne aduce fericirea şi nici împlinirea sufletească. Fericirea înseamna să fim noi înşine, fără ascunzisuri, fără zidurile pe care le construim între noi şi lumea exterioară doar pentru că ne este frică de faptul că dacă cei din jur ne-ar cunoaşte slăbiciunile ar profita de ele. Simţurile sunt mult mai sus decât noi, noi suntem doar nişte corpuri, în schimb ceea ce simţim este ceva mult prea înalt,ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Suntem norocoşi că putem avea sentimente. 

     Fericirea este atunci când spui şi faci ceea ce simţi, când renunţi la temeri, când lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Fericirea e atunci când iubeşti fără a aştepta ceva în schimb, când o faci şi eşti pur şi simplu fericit că trăieşti cel mai intens sentiment. Când te bucuri că ai experimentat acest lucru, indiferent de consecinţele care au urmat, indiferent de suferinţe si dezamăgiri.

    Trebuie să ne bucuram pentru fiecare moment pe care l-am trăit în trecut, pentru fiecare poveste, trebuie să privim în urma şi să ne considerăm speciali că am avut ocazia să trăim acele sentimente. Ştiu ca lucrul cel mai greu pe care îl putem realiza este acceptarea, acceptarea că orice are un final. Dar suntem oameni, ne-am născut să iubim şi să suferim. Dacă lăsăm teama să ne stăpânească peste ani vom privi în urmă şi vom realiza ca am pierdut oameni dragi doar pentru că nu am vrut să părem vulnerabili în faţa lor. Ştiu ca la un moment dat totul se termină dar deseori rupem rădacina unor momente mult prea devreme, fară a le lăsa să se dezolvolte în ceva frumos,doar pentru că ne îngrijorează urmările. Oamenii nu sunt întotdeauna destinati sa ne facă rau. Trebuie să parcurgem toate etapele suferinţei, de la cea mai mică până la cea mai mare, până când în final vom găsi persoana capabilă să ne ofere fericirea supremă, nelimitată şi atunci vom întelege de ce a trebuit să trecem prin acele momente grele.

     Am primit unul dintre cele mai mari şi mai frumoase cadouri şi anume ''viaţa", însă continuăm să irosim clipe preţioase, momente unice. Am auzit recent întrebarea "De ce ne naştem dacă murim?"..ne naştem pentru a trăi, pentru a simţi, pentru a experimenta, pentru a cunoaşte senzaţii unice, ce trebuie trăite fiecare la timpul lor, nu trebuie sa le amânăm, nu trebuie să le lăsăm să treacă pe lânga noi, trebuie să fim noi însine în fiecare situaţie şi să o trăim intens, fără să ne gândim la urmări, la remuşcări, asta înseamnă fericire.