Învaţă să iubeşti şi să te iubeşti

   Învaţă să iubeşti oamenii, să le iubeşti fricile şi dezamăgirile, să le iubeşti trecutul, să îi iubeşti când sunt complicaţi şi iubind să înveţi să îi înţelegi, să îi iubeşti când sunt fericiţi, să le iubeşti zâmbetul, să îi iubeşti când se simt singuri, când îţi afişează un zâmbet rapid pe stradă, să îi iubeşti când te dezamăgesc pentru că, cu toţii facem greşeli, cu toţii rănim fără să vrem, fară să ştim.

   Învaţă să iubeşti oamenii care nu mai fac de mult parte din viaţa ta, să îi iubeşti pentru amintirile pe care ţi le-au lăsat, pentru lecţiile pe care le-ai învăţat, pentru fericirea pe care ţi-au oferit-o, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, să îi iubeşti când uneori îţi mai străbat mintea păşind plăpând prin universul sufletului tău, să îi iubeşti când îţi lipsesc, sau când tu le lipseşti lor, să le iubeşti complexitatea, să le iubeşti sufletul gol.

   Eu iubesc oamenii simplii, care ştiu să ofere fericire chiar şi atunci când ei nu o primesc, oamenii calzi, care nu tratează la fel cum au fost trataţi, oamenii care deseori iartă mult prea uşor, care nu sunt capabili să urască, care şi-au păstrat sufletul pur indiferent de experienţele trecute, oamenii dornici să mă cunoască dincolo de aparenţe.

   Iubesc să descopăr în oameni acea bunătate şi sensibilitate pe care nu o arată, să descopăr că oamenii frumoşi încă există şi că în ciuda amintirilor dureroase pe care le poartă cu ei zi de zi, nu au uitat să zâmbească, să aprecieze, să iubească. 

   Iubesc oamenii care nu se victimizează, care ştiu să se bucure de fiecare gest mărunt, de fiecare răsărit de soare,oamenii care se bucură de fericirea altora, oamenii care nu judecă atât de uşor.

Învaţă să te iubeşti pe tine, atunci când nimeni nu e capabil să o facă, atunci când primeşti doar reproşuri. Nu fii dezamăgit atunci când cei din jurul tău nu sunt capabili să vadă în tine acea frumuseţe interioară incomparabilă, deoarece aceia nu te-au cunoscut cu adevărat, nu şi-au dorit nici măcar pentru un moment să cunoască lucrurile pe care le-ai trăit sau simţit, lucrurile care te-au influenţat în alegerile făcute.

   Învaţă să te iubeşti pe tine pentru că tu eşti cea mai valoroasă comoară pe care o vei putea avea vreodată, învaţă să te iubeşti atunci când durerea care se instalează în interiorul sufletului tau, stingându-ţi încet, încet fiecare rază de soare te îndeamnă la fapte necugetate, când toată lumea se întoarce împotriva ta, când oferi tot ceea ce ai mai bun şi tot ce primeşti în schimb sunt doar cuvinte toxice, aruncate în grabă, deoarece atunci când iubeşti trebuie să o faci pentru că asta îţi doreşti tu şi nu pentru a-i mulţumi pe alţii, pentru că în inima ta curată nu trebuie să existe loc de rivalităţi, intrigi, bârfe sau instincte de răzbunare.

   Învaţă să iubeşti şi să te iubeşti.

Ce este fericirea?

    Ne trăim viaţa controlaţi de presupuneri şi orgolii. Ne ascundem suferinţele sub măşti şi mimăm fericirea pentru a nu părea vulnerabili în faţa celorlalţi. Ne creăm o imagine de stânci puternice,rigide care nu pot fi dărâmate doar pentru a nu da satisfacţie celor care ne-au rănit. Dar ceea ce nu ne dăm seama este că această mască nu ne aduce fericirea şi nici împlinirea sufletească. Fericirea înseamna să fim noi înşine, fără ascunzisuri, fără zidurile pe care le construim între noi şi lumea exterioară doar pentru că ne este frică de faptul că dacă cei din jur ne-ar cunoaşte slăbiciunile ar profita de ele. Simţurile sunt mult mai sus decât noi, noi suntem doar nişte corpuri, în schimb ceea ce simţim este ceva mult prea înalt,ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Suntem norocoşi că putem avea sentimente. 

     Fericirea este atunci când spui şi faci ceea ce simţi, când renunţi la temeri, când lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Fericirea e atunci când iubeşti fără a aştepta ceva în schimb, când o faci şi eşti pur şi simplu fericit că trăieşti cel mai intens sentiment. Când te bucuri că ai experimentat acest lucru, indiferent de consecinţele care au urmat, indiferent de suferinţe si dezamăgiri.

    Trebuie să ne bucuram pentru fiecare moment pe care l-am trăit în trecut, pentru fiecare poveste, trebuie să privim în urma şi să ne considerăm speciali că am avut ocazia să trăim acele sentimente. Ştiu ca lucrul cel mai greu pe care îl putem realiza este acceptarea, acceptarea că orice are un final. Dar suntem oameni, ne-am născut să iubim şi să suferim. Dacă lăsăm teama să ne stăpânească peste ani vom privi în urmă şi vom realiza ca am pierdut oameni dragi doar pentru că nu am vrut să părem vulnerabili în faţa lor. Ştiu ca la un moment dat totul se termină dar deseori rupem rădacina unor momente mult prea devreme, fară a le lăsa să se dezolvolte în ceva frumos,doar pentru că ne îngrijorează urmările. Oamenii nu sunt întotdeauna destinati sa ne facă rau. Trebuie să parcurgem toate etapele suferinţei, de la cea mai mică până la cea mai mare, până când în final vom găsi persoana capabilă să ne ofere fericirea supremă, nelimitată şi atunci vom întelege de ce a trebuit să trecem prin acele momente grele.

     Am primit unul dintre cele mai mari şi mai frumoase cadouri şi anume ''viaţa", însă continuăm să irosim clipe preţioase, momente unice. Am auzit recent întrebarea "De ce ne naştem dacă murim?"..ne naştem pentru a trăi, pentru a simţi, pentru a experimenta, pentru a cunoaşte senzaţii unice, ce trebuie trăite fiecare la timpul lor, nu trebuie sa le amânăm, nu trebuie să le lăsăm să treacă pe lânga noi, trebuie să fim noi însine în fiecare situaţie şi să o trăim intens, fără să ne gândim la urmări, la remuşcări, asta înseamnă fericire. 

Ceva.

Nu am înţeles niciodată cum unii oameni se pot hrăni din răutate,cum îşi pot lăsa atât de uşor sufletul să cadă în plasa unei fericiri mincinoase. Cum îşi pot găsi liniştea interioară dorindu-le răul celor din jur, cum se pot bucura de suferinţa lor. Cum îşi pot juca atât de bine rolul de oameni blânzi şi iubitori pentru a-şi atinge scopurile propuse. Fie că ne dorim sau nu, trăim încojuraţi de aceşti oameni, şi cel mai rău lucru este că aceste persoane ne fac să percepem viaţa într-un mod total paradoxal,iar noi...noi ne dăm seama de acest lucru mult prea târziu. 

Am încercat mereu să-mi găsesc fericirea în lucrurile mici, dar semnificative, nu am manipulat şi nici nu am urât pentru simplul fapt că cineva a primit ceea ce eu imi doream,ceva la care visam. M-am mulţumit mereu cu ceea ce am primit, iar dacă am considerat că merit mai mult am muncit ca să obţin, însă nu prin mijloace meschine si mincinoase, nu am ţinut  cu forţa persoane lângă mine şi nici nu le-am obligat să facă lucruri pe care nu şi le doreau, nu am considerat niciodată că deţin controlul absolut asupra unei persoane, aceste lucruri mi se par maxim de ciudate. 

Aceste persoane pentru care bârfele şi intrigile reprezintă un mod de a trăi ar trebui să ştie că nimeni nu este atât de imaculat din punct de vedere moral pentru a arăta cu degetul pe cineva, că înainte de a judeca trebuie să cunoşti si cel mai important înainte să vorbeşti trebuie să gândeşti.

Nu o să-mi trăiesc niciodată viaţă in funcţie de părerile celorlalţi, nu urmăresc să fiu în consens cu lumea, să încerc să par altcineva, să-mi ascund naturalul doar pentru a fi placută de cei din jur. Nu mă încălzeşte acest lucru, prefer să fiu plăcută de oameni puţini dar pentru ceea ce sunt, cu adevărat. 

Prefer să trăiesc liberă.

You inspire me

De azi nu mai există trecut sau viitor,de azi există doar prezentul. Am lăsat în urmă dor,iubire,amintiri, adversitate şi răutate,am lăsat în urmă tot. De azi încep o nouă viaţă departe de zâmbete false, de  cuvinte pe care obişnuiam să le folosesc ca un calmant,departe de minciuni,de ură,de singurătate şi mai ales...departe de tine. Azi nu mai simt dor şi nici nu mai am regrete,am renunţat chiar şi la amintirile care obişnuiau să mă transforme într-o persoană slabă. Azi mi-am calmat gândurile,le-am spus să se liniştească,să se organizeze şi pentru prima dată m-au ascultat. 

Mi-am abandonat de prea mult timp sinele şi m-am negat,am trăit cuprinsă de frici, de sentimente de vinovăţie şi neputinţă,dominată de emotivitate, dar azi m-am dezis de toate.Azi am constat că tot ceea ce am,tot ceea ce am primit de la viaţă este o clipă,clipa de faţă. Nu voi ştii niciodată dacă vor urma şi altele sau aceasta este singura şi de aceea am decis să profit de fiecare clipă primită. 

Eu sunt singura care îmi poate inţelege durerile,slăbiciunile,neputinţele sau rătăcirile,sunt singura care poate să inţeleagă nopţile pierdute gândindu-mă la persoane dragi. Dacă mâine toată lumea s-ar întoarce împotriva mea nu ştiu câte persoane mi-ar rămâne alături. Am obosit să continui să investesc timp şi sentimente în ceva ce nu merită,aşa că am renunţat. De azi sunt doar eu...iar pe toate persoanele care cândva au reprezantat un mic univers al meu le voi inchide într-o cămăruţă a inimii pe care o voi deschide doar atunci când îmi vor demonstra că merită să umble libere prin intreaga mea inima .Azi am învăţat să zâmbesc chiar dacă nu te mai am aproape.

Nimic

Cat de grele sunt inceputurile? 

Cu totii ajungem intr-un moment in care ne dorim o schimbare,un nou inceput,o noua viata. Visam la noi experiente mult mai bune decat precedentele si concepem alte vieti departe de lumea in care nu ne mai regasim,departe de persoanele care au contribuit la schimbarea noastra,la dobandirea acestei noi gandiri. Visam la acest inceput de fiecare data cand suntem dezamagiti,cand ne simtim singuri si lucram din greu la construirea acestei noi vieti, iar cand reusim sa gasim o poarta de evadare nu mai suntem asa siguri ca vrem sa pasim dincolo de ea si sa o inchidem pentru totdeauna . Brusc constientizam ca sufletul nostru apartine intregii lumi ce o lasam in spatele usii...si acum, ce alegem? Sa mergem mai departe pentru a ne duce la bun sfarsit intregul vis sau sa ramanem? Dar cum sa putem sa mergem mai departe cand lasam in urma persoanele carora le apartinem si ne apartim?..impropriu zis,pentru ca nimeni nu are controlul absolut asupra nimanui. 

Am ales sa fugim de probleme considerand ca acesta este cel mai bun mod de a trece mai usor peste toate. Dar cum poti fugi de toate lucrurile care se afla de fapt in mintea si sufletul tau? Cum te poti ascunde de persoanele fara de care inca nu iti poti imagina viitorul. Cum poti fugi departe de persoanele pe care le vezi de fiecare data cand inchizi ochii? Si mai ales..cum te poti intoarce cand nu exista nici o modalitate de a da inapoi?Nu exista nici o alta solutie decat de a  merge inainte, de a pasi dincolo de usa intredeschisa desi sufletul nostru ramane in urma. Si acum? Care sunt sansele sa gasim fericirea mult visata? Care sunt sansele ca aceasta noua viata sa fie mai buna? Stim ca nu putem ramane pentru ca am obosit sa primim fericire si chiar iubire in rate. Dar totodata stim ca nu putem renunta atat de usor la persoanele langa care,chiar si pentru cateva clipe, am cunoscut fericirea,fericirea deplina. Stim ca nu putem renunta usor la toate amintirile,la toate momentele unice la care continuam sa visam si sa speram cu ardoare ca se vor intoarce. Dar trecutul nu se mai intoarce,desi unele persoane  aleg sa se intoarca,aleg sa te faca din nou sa simti acei fiori pe care nu ii poti compara cu nimic,pe care nu ii poti descrie, ca mai apoi sa plece din nou,aleg sa faca inca o data lucrurile sa para mult prea complicate pentru a fi rezolvate,si o fac iar si iar si iar..stiind ca tu vei fi mereu acolo,mereu gata sa ii primesti din nou in viata ta cu aceeasi caldura ca prima data. Dar acesta este unul din lucrurile care te fac sa renunti. Consideri ca meriti mai mult si poate chiar meriti..poate,si de aceea alegi sa pleci. Sau poate ca ar trebui sa continui sa lupti,pentru ca stii ca nimic nu se obtine usor. Dar cate lupte ai castigat si pe cate dintre ele le-ai pierdut? 

Inceputurile sunt grele,sunt mult mai grele decat ti-ai imaginat ca vor fi,si tot entuziasmul cu care pornesti va disparea treptat cand vei descoperi ca noua ta viata nu e deloc simpla,nu e deloc asa cum ti-ai imaginat ca va fii,dar cand numai ai nimic de pierdut singurul lucru pe care il mai poti face este sa continui sa lupti. 

Despre frică

Trăim într-o lume în care orgoliul este principalul defect cu care ne confruntăm zilnic. Îl punem mai presus de iubire, de dor,mai presus de noi. Simţim cum fiecare parte a corpului şi a minţii noastre tânjeşte după aşa-zisul suflet pereche şi acest dor se resimte în fiecare bătaie de inimă, în sângele ce ne curge prin vene,în gândurile care mereu sunt prea multe. Dar suntem prea orgolioşi să recunoaştem asta,ne-am creat o imagine de oameni puternici şi vrem să o păstram aşa. Ne e frica de ceea ce ar zice cei din jur dacă ar afla cu adevarat ce gândim,ce simţim. Ceea ce nu ştim este că şi oamenii puternici iubesc,si oamenilor puternici le e dor,şi ei au parte de depresii,suferă şi deseori oamenii care vor să pară puternici sunt defapt cei mai slabi,cei mai sensibili. 

Trăim cu teama că dacă ne-am oferi sentimentele şi gândurile pe tavă cealaltă persoană le va servi la micul dejun şi probabil că va mai gusta puţin seara înainte să adoarmă şi apoi se va sătura de ele,căutânt alte şi alte gusturi,alte delicii . Şi apoi? Apoi o să rămânem cu aceeaşi tavă plină cu amalgamul de lucruri pe care considerăm că le-am pus la vânzare mult prea devreme,sau poate mult prea târziu. 

 O parte din temeri sunt înnăscute iar pe celelalte le dobândim pe parcusul vieţii,insă de orice natura ar fi,ele trebuie controlate. Frica face parte din fiecare dintre noi.   

Iubirea inseamnă frică. Frica că nu vei fi apreciat,frica că persoana de lânga tine se va trezi într-o dimineaţă spunându-ţi o poveste stupidă despre cum lucrurile sunt trecatoare şi nimic nu este de durată,frica că persoanelor iubite li s-ar putea întampla ceva. 

Şi până la urmă..ce ar insemna viaţa dacă am lăsa temerile să ne oprească din ceea ce vrem cu adevărat? Dacă le-am lăsa să ne sfâsie până şi ultima fărâmă de optimism,de speranţă. Frica face parte din viaţă ! Atunci când simţi frica cuprinzându-te din toate încheieturile simţi cu adevărat că eşti viu,că trăieşti o existenţă intensă. O viaţă nu ne este de ajuns să facem toate lucrurile pe care ni le-am plănuit,dar cu toate astea continuam să irosim timpul ascunzându-ne în spatele unei măşti, trăim copleşiţi de intrebări,de frustrări,de dorinţe,de gânduri târzii în miez de noapte dar nu facem nimic pentru a schimba asta pentru că ne este teamă.